Nimeni nu este mai presus de lege! Interesele României şi satisfacerea cetăţenilor au prioritate absolută!
PARTIDUL NAŢIONAL CIVIC

CINE SUNTEM


Partidul Naţional Civic (PNC) s-a înfiinţat din necesitatea ca voinţa societăţii civile să poată fi exercitată în viaţa politică pentru modernizarea şi prosperitatea României.

PNC este un partid de centru-dreapta, deschis tuturor cetăţenilor români care împărtăşesc valorile şi principiile creştin-democraţiei.

PNC urmăreşte realizarea numai de obiective politice pentru creerea unei societăţi moderne în România, bazată pe economia socială de piaţă şi pe principiile responsabilităţii, subsidiarităţii, solidarităţii şi justiţiei sociale.

PNC promovează valorile, tradiţiile şi interesele naţionale şi ale cetăţenilor, pluralismul politic, consolidarea sistemului democratic constituţional, întărirea securităţii naţionale şi a cetăţenilor, separarea puterilor în stat, independenţa justiţiei, respectarea legii, competiţia în societate, apărarea libertăţii, demnităţii şi drepturilor omului şi ale familiei, protecţia, garantarea, consolidarea şi extinderea proprietăţii private, schimbul de valori economice.

Pentru realizarea obiectivelor sale, PNC este organizat şi funcţionează aplicând următoarele principii ale managementului calităţii totale:

  1. România şi cetăţenii au prioritate absolută;
  2. interesele României şi satisfacerea cetăţenilor sunt mai importante decât orice obiectiv;
  3. interesele României şi satisfacerea cetăţenilor sunt realizate prin procese continui;
  4. strategia pe termen lung este preferabilă orientării pe termen scurt;
  5. implicarea întregului partid şi a societăţii civile este esenţială;
  6. munca în echipă şi cooperarea sunt esenţiale;
  7. activităţile partidului şi îndeplinirea obiectivelor sale, sunt evaluate de entităţi competente, independente, integre şi imparţiale constituite de societatea civilă;
  8. rezultatele acestei evaluări vor sta la baza programelor şi măsurilor viitoare de îmbunătăţire a activităţilor şi obiectivelor partidului.

Conform programului său politic şi a intereselor societăţii civile, PNC îşi propune, următoarele obiective politice prioritare:

  1. modernizarea şi prosperitatea României ca un stat de drept, pentru ca fiecare cetăţean să se bucure de libertate şi de bunăstare;
  2. respectarea şi asigurarea suveranităţii naţionale, a independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a României, a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei constituţionale;
  3. respectarea angajamentelor asumate ca ţară membră UE şi NATO;
  4. participarea activă şi consolidarea statutului de membru al României în Uniunea Europeană, în condiţiile promovării intereselor ţării şi cetăţenilor ei şi de întărire a măsurilor de păstrare şi promovare a istoriei, limbii, culturii, artelor, religiei şi tradiţiilor româneşti pentru afirmarea identităţii naţionale;
  5. consolidarea şi dezvoltarea parteneriatului strategic cu SUA;
  6. reîntregirea neamului românesc prin unirea cu Republica Moldova conform cu principiile fundamentale ale democraţiei;
  7. garantarea, promovarea şi respectarea demnităţii omului, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor;
  8. promovarea şi asigurarea separaţiei puterilor în stat şi pluralismul politic;
  9. promovarea şi asigurarea independenţei justiţiei şi introducerea curţii cu juraţi;
  10. aplicarea legii şi a principiilor de bună guvernare, în scopul consolidării sistemului democratic şi al asigurării coeziunii economice şi sociale;
  11. asigurarea dreptului la liberă exprimare şi a libertăţii depline a presei prin eliminarea oricărui control din partea autorităţilor publice şi a reprezentanţilor acestora;
  12. asigurarea egalităţii în faţa legii a tuturor cetăţenilor, consolidarea democraţiei şi încurajarea participării cetăţenilor la viaţa publică şi la întărirea controlului public asupra statului;
  13. încurajarea dezbaterii şi a schimbului de idei, atât în interiorul, cât şi în exteriorul partidului;
  14. garantarea, consolidarea şi extinderea proprietăţii private, restrângerea categoriei bunurilor ce fac obiectul proprietăţii publice;
  15. stimularea liberei iniţiative şi promovarea unui mediu de afaceri concurenţial şi competitiv şi eliminarea barierelor administrative care împiedică libera circulaţie a capitalurilor, a serviciilor, a produselor şi a persoanelor;
  16. reducerea rolului statului prin asigurarea unei autonomii locale bazate pe alocarea descentralizată a resurselor în economie şi pe respectarea principiului subsidiarităţii;
  17. reducerea birocraţiei, a legislaţiei şi a fiscalităţii;
  18. apărarea şi întărirea autonomiei locale prin promovarea şi asigurarea principiilor democraţiei şi ale descentralizării puterii;
  19. asigurarea accesului liber şi egal al cetăţenilor României la educaţie, încurajarea dezvoltării educaţiei şi a cercetării, educarea cetăţenilor în spiritul democraţiei şi încurajarea acestora de a participa la viaţa publică;
  20. combaterea tuturor formelor de discriminare, precum cea bazată pe rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, sex, convingeri sau apartenenţă la o categorie defavorizată;
  21. combaterea corupţiei, a crimei organizate şi a terorismului;
  22. susţinerea şi educarea tinerei generaţii în spiritual democraţiei, al moralei creştin-democrate, al valorilor europene şi naţionale;
  23. susţinerea relevanţei şi utilităţii sociale precum şi a principiilor dezvoltării durabile în fundamentarea tuturor deciziilor de dezvoltare economico-socială a ţării;
  24. eradicarea şomajului prin crearea de locuri de muncă pentru întreaga populaţie activă a ţării;
  25. asigurarea securităţii cetăţenilor împotriva actelor antisociale sau violenţei;
  26. interzicerea comercializării alimentelor conţinând substanţe toxice gen E-uri, pesticide, erbicide etc sau patologice ori produse din culturi modificate genetic sau din animale crescute pe bază de stimulatori de sinteză;
  27. asigurarea unei asistenţe sanitare preventive eficiente şi dezvoltarea unui sistem modern de investigare şi tratare pentru toţi cetăţenii, în mod gratuit;
  28. asigurarea gratuită a hranei şi medicamentelor pentru cetăţenii ce au un nivel de trai sub limita sărăciei;
  29. asigurarea unei locuinţe sociale pentru cei care nu pot să şi-o asigure;
  30. protecţia mediului ambiant.


VIZIUNEA NOASTRĂ

Ieşirea din criza morală
Revizuirea Constituţiei
Relansarea economiei
Reforma fiscală
Reforma socială
Linii directoare de guvernare nationala
Linii directoare de guvernare locala
Programul de guvernare locala pentru Bucuresti

ŞTIRI, EVENIMENTE, COMUNICATE
5 mai 2016
Urmare a genocidului social la care sunt supuşi cetaţenii României prin reţeaua naţională sanitară, descoperit în urma investigaţiei făcute de echipa Gazetei Sporturilor conduse de domnul Tolontan Cătălin prin care s-a descoperit ineficienţă multor substanţe achiziţionate de la firma HEXI PHARM şi alte firme similare ca urmare a neconformităţii compoziţiei acestor substanţe destinate dezinfectării spitalelor, echipamentelor şi ustensilelor medicale, genocid ca urmare a corupţiei, incompetenţei, lipsei de profesionalism, nerespectării legislaţiei şi procedurilor aplicabile, indisciplinei şi indiferenţei cadrelor de conducere, achiziţionare şi administrare din această reţea, ce în mare parte sunt puse pe criterii politice sau de cumetrie, precum şi a acţiunilor mafiote ale furnizorilor de astfel de substanţe, Partidul Naţional Civic (PNC), solicită instituţiilor statului să ia în regim de urgenţă toate măsurile ca siguranţa cetăţenilor în spitalele din Romania să fie asigurată cu prioritate. în acest scop, PNC consideră că în conformitate cu principiile managementului de asigurare a calităţii, se impun rapid întreprinse următoarele acţiuni: 1. schimbarea urgentă a ministrului sănătăţii care se dovedeşte ineficient şi afectat de conflicte de interese; 2. verificarea substantelor dezinfectante achiziţionate de spitale şi alte unităţi sanitare, în laboratoare autorizate în conformitate cu proceduri aplicabile; 3. rezilierea contractelor cu furnizorii găsiţi că livrează substanţe neconforme cu clauzele contractuale şi darea lor în judecată pentru efectele produse ; 4. schimbarea tuturor conducerilor spitalelor desemnate politic şi a tuturor celor care au încheiat contractele de achiziţie fără a impune verificarea substanţelor şi organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor în faţa unor comisii de specialişti integrii şi independenţi din cadrul societaţii civile; 5. atestarea pe posturi a persoanelor implicate în achiziţionarea şi utilizarea substanţelor dezinfectante şi îndepărtarea celor necorespunzătoare, de către comisii de specialişti integrii şi independenţi din cadrul societaţii civile; 6. eliminarea tuturor ingerinţelor politice în sistemul sanitar, în afară de ministru şi secretarii de stat; 7. autorizarea în ţară de laboratoare pentru analiza dezinfectanţilor pentru reţeaua sanitară; 8. achiziţionarea substanţelor dezinfectante de reţeaua sanitară numai dacă vor fi certificate de laboratoare independente şi imparţiale faţă de producători, autorizate de RENAR sau alte arganisme de acreditare recunoscute ; 9. în tot sistemul sanitar se va implementa proceduri de achiziţionre de substanţe dezinfectante corespunzătoare ; 10. achiziţionarea substanţelor active direct de la producatori la preţuri de producţie şi prepararea dezinfectanţilor în reţeaua sanitară naţionala prin laboratoare proprii, facându-se astfel economii substanţiale de valută şi creeindu-se în acelaşi timp noi locuri de muncă.

27 aprilie 2016
Tribunalul Bucureşti a dispus în şedinţa publică din 22.04.2016, înregistrarea partidului politic Partidul Naţional Civic (PNC) şi înscrierea acestuia în Registrul Partidelor Politice.

25 aprilie 2016
Adept al principiilor creştin-democrate şi managementului calităţii totale, Partidul Naţional Civic solicită instituţiilor Statului şi partidelor politice, să ia toate măsurile ca alegerea primarilor să se realizeze în două tururi de scrutin şi condamnă metodele nedemocrate practicate de PSD, fostul PDL şi noul PNL de alegere a primarilor dintr-un singur tur de scrutin, după cum sunt interesele lor limitate de grup. Interesele cetăţenilor nu pot fi satisfăcute la un nivel cât mai ridicat, decât dacă sunt conduşi de oameni legitimi, competenţi şi integri, aleşi cu majoritate de voturi.

DESPRE NOI

Cine suntem
Valorile noastre
Provocări
Viitorul României
ORGANIZARE

Naţională
Teritorială
Locală
MEDIA

Evenimente
Ştiri
Comunicate
CONTACT

Adresa:
Bucureşti, sector 3,
Piaţa Alba Iulia, nr.3,
bloc I2, scara A, ap.41

Tel./ Fax: 021/3184522

E-mail: secretargeneral@pncivic.ro
@ Copyright Partidul Naţional Civic 2016